Poarta ascunsă în inima-ţi de copil...

duminică, 3 aprilie 2011

În Rai copiii nu scâncesc!

Vă recomand mai întâi să citiţi despre privarea senzorială şi apoi să citiţi povestea pentru a putea înţelege despre ce este vorba. Vă mulţumesc.

Motto: În biserica Slavei Tale stând, în Cer ni se pare a sta.


Probabil mulţi ştiti deja că moaştele Sfântului Spiridon, ca toate sfintele moaşte sunt împodobite cu noi veşminte, anual, însă, acestea au o particularitate anume. De la an la an, papucii sfântului sunt roşi, ca şi cum acesta a mers foarte mult, deşi nimeni nu l-a văzut părăsind racla pentru a perinda lumea, se spune că sfântul, călătoreşte în continuare foarte mult pentru a ajuta oamenii. Demult însă, am auzit o altă poveste a papucilor rupţi ai sfântului. Sfântul căuta într-un mod cu totul aparte, o biserică în care să meargă la Sfânta Liturghie. Cărând după dânsul o tobă imensă, intra în biserică şi o bătea de trei ori cu putere, dorind să vadă că nici un credincios dintre cei prezenţi la Sfânta Liturghie, nu se va opri din rugăciune pentru a cerceta de unde vine sunetul, astfel asigurându-se sfântul că în biserica respectivă toţi credincioşii sunt cu adevărat atenţi la liturghie şi pătrunşi de taina ce li se arată inimilor lor în fiecare duminică. Unii spun că a găsit biserica pe care o căuta, alţii dimpotrivă, că încă o mai caută pe pământ şi de aceea are papucii roşi deşi îi sunt schimbaţi în fiecare an.

Astăzi am aflat că ideea nu a aparţinut Sfântului Spiridon iniţial, ci Maicii Domnului, care împreună cu Pruncul, a colindat lumea, casă după casă, popor, după popor pentru a găsi locul în care să fie primiţi. Ştim toţi deja că foarte greu a găsit Măicuţa chiar loc unde să nască, dar şi mai greu loc unde să-l crească. Şi-aşa se spune, că Măicuţa noastră, intra în lume cu Pruncul în braţe, iar când Pruncul începea a scânci, aşa cum fac toţi pruncii, din motive pe care oamenii mari nu le mai pot înţelege din pricina uitării, o parte dintre oameni grozav se tulburau şi pentru ei anume Tatăl a făurit un Rai aparte.

Aici, în rai, era linişte. O linişte apăsătoare ar gândi unii, nici un zgomot, nici un miros, nimic, un rai asemanator cu acele celule de privare psihosenzorială, nici un simţ nu avea sens, nu era nimic de văzut, nici un miros de mirosit, nici un sunet de auzit, nici un obiect sau alt corp de pipăit, nici propriul corp nu mai putea fi simţit. Era Raiul la care visaseră mulţi. Dumnezeu le îndeplinise dorinţa arzătoare şi toţi acum erau mulţumiţi în acel Rai. Avusese mult de muncă Dragul de El, până să poată accepta ceea ce-şi doreau aceşti oameni, dar într-un târziu, nu fără tristeţe, le îndeplini această dorinţă. Aşa se face deci, de fiecare dată când intra Maicuţa cu pruncul scâncind într-un Templu sau o casă oarecare, oamenii se împărţeau în două categorii, unii rămâneau în Raiul rugăciunii, cuprinşi cu totul de dragoste, altii treceau prin lipsa acesteia în raiul pe care ei înşişi şi-l creeau, raiul în care bucuria auzului nu exista, nici aceea a vederii, a mirosului sau a simţului tactil, aici trăia lumea care nu dorea să audă scâncetul Pruncului, nici să-i simtă mirosul, nici să-L vadă. Aici îi mutase Dumnezeu pe toţi cei deranjaţi de El. Şi trăiau bine aici, acum, aceştia toţi, pentru că nu se mai auzeau nici unii pe alţii văicărindu-şi bătrâneţile, nici ducându-şi unii altora grija şi greutăţile, ci îşi auzeau doar propriile gemete şi-şi duceau doar propriile dureri mai departe, întocmai ca în camera pe care i-a arătat-o în vis Dumnezeu altui sfânt. Camera în mijlocul căreia era ciaunul cu mâncare şi o lingură imensă pe care n-o putea nimeni folosi pentru a se hrăni pe sine. Aşa mulţumeşte Dumnezeu şi astăzi pe toată lumea, dând fiecăruia după strădania lui. Să nădăjduim fiecare că vom folosi lingura pentru a ne hrăni aproapele, fără să-i cerem nimic în schimb, pentru că aceasta este singura noastră şansă de a fi hrăniţi şi noi la rândul nostru!

P.S: Sfântul Serafim de Sarov levita în timpul rugăciunii, probabil că nici un cântec de pasăre, la fel cum nici un scâncet de copil nu l-ar fi putut coborâ din starea sa de rugăciune.

3 comentarii:

AMITHA apiterapie prin cosmetica spunea...

Da, interesanta poveste...

gandiriri spunea...

Mulţumesc Sabina. E o descărcare pentru mine, poate de aceea este greşit că am publicat-o.. Mă mai gândesc dacă nu ar fi mai bine să o şterg..

Anonim spunea...

frumos...

Trimiteți un comentariu